Când vorbim de vară, ne gândim doar la lucruri plăcute: concediu, vreme caldă, cer senin, mângâierea razelor de soare pe piele… Dar atunci când vorbim despre acnee toate aceste plăceri se pot transforma foarte ușor în neplăceri.
Chiar dacă acneea poate deveni o provocare pe timpul verii, ea poate fi controlată. Pentru a ști cum, este necesar să cunoaștem factorii care contribuie la dezvoltarea ei.
Dar, înainte de a vedea care sunt factorii care duc la dezvoltarea acneei, este bine să înțelegem ce o provoaca. Acneea se dezvoltă în urma unei hiperactivități a glandelor sebacee, datorate în general modificărilor hormolnale. Inflamaţia, coşuri purulente sau noduli roşii apar în urma închiderii porilor pielii și dezvoltarea florei microbiene rezidente, prezente în mod normal la suprafața pielii. Această microfloră are rolul de protecție a pielii. Rolul ei este de a menține pielea curată, practic se „hrănește” cu grăsimea sau murdăria de la supafața pielii. Însă în momentul în care aceste bacterii rămân „închise” au locul ideal de dezvoltare. Este momentul în care apar erupțiile și inflamația.
Vara poate fi benefică sau nu pentru anumite afecțiuni sau tipuri de piele.
Persoanele care suferă de acnee comedoniana sau au o piele grasă sunt cele care căldura și umiditatea verii le provoacă cele mai mari neajunsuri. Persoanele care suferă de acnee inflamatorie pot simți în această perioadă o îmbunătățire a simptomatologiei.
Diagnosticarea și tratamentul acneei se realizează doar de către medicul dermatolog!
Îți desfășori activitatea într-un mediu cald, cu umiditate ridicată? Acneea explodează? – DA
Indiferent că ești la muncă sau în concediu, acneea „lucrează” într-un astfel de mediu. De multe ori simptomatologia este intensificată și de echipamentele pe care le purtăm. Aici mă refer la haine, echipamente din materiale sintetice sau materiale care nu permit eliminarea umidității corporale.
Ce facem? Alegem haine potrivite și ne păstrăm o igienă corespunzătoare. Astfel schimbați cât de repede puteți echipamentul sintetic, faceți duș și folosiți produsele anti-acnee recomandate de către medicul dermatolog. Cel mai potrivit material pentru perioada verii este bumbacul alb – absoarbe transpirația pielii, dar nu atrage razele solare.
Ceea ce consumăm, mâncare sau băutură poate influența simptomatologia acneei? Îmi schimb dieta? DA
Alimentele cu indice glicemic mare au o influență directă în simptomatologie acneei. În primul rând pentru că perturbă echilibrul hormonal, iar modificările hormonale sunt principala cauză în apariția acneei. O dietă cu mai puțin componente zaharoase sau produse cu conținut ridicat de amidon poate fi ideală în menținerea unei pieli curate fără acnee, dar și pentru o siluetă dorită.
Protecția solară este absolut necesară!
Persoanele cu ten gras sau persoanele diagnosticate cu acnee (pe ten sau corp) trebuie să folosească OBLIGATORIU cremă cu factor de protecție. Dacă simțiți că încărcați pielea, alegeți să renunțați la crema hidratantă pe perioada verii și folosiți doar o cremă dermato-cosmetică cu SPF mare pentru pielea voastră. Atunci când vorbim de acnee ne gândim la faptul că razele UV stimulează secrețiile seboreice prin supraîncălzirea pielii ceea ce favorizează apariția acesteia. Pentru tenul acneic se recomandă o cremă cu SPF 50 care conține oxid de zinc (în urma aplicării tenul se albește). Astfel protejăm pielea de razele UV, iar oxidul de zinc oprește secreția de sebum. Dacă folosiți în mod uzual fond de ten, pudră sau fard (mă refer la doamne și domnișoare) este recomandat să renunțați la ele pe perioada verii. Ele încarcă tenul, blochează porii devenind primul factor care favorizează apariția acneei. Azi, se găsesc în farmacii creme cu factor de protecție SPF30 și SPF50 cu diferite nuanțe colorante perfecte pentru zilele fierbinți de vară
Acum când ai aflat tot ce aveai nevoie e momentul verii, bucură-te de ea! Dacă încă mai ai semne de întrebare, vizitează medicul dermatolog!