Dermatita atopică

cuperoza
Roșeața pielii
8 februarie 2023
oferta dermapen
Ofertă DermaPen
14 martie 2024

Dermatita atopică – DA – este o afecțiune a pielii pe care o întâlnim încă din primele luni de viață. Nu este o afecțiune periculoasă, dar este inestetică și de cele mai multe ori produce disconfort. Conform statisticilor peste 20% dintre copii suferă de DA și un procent mic, în medie, la 3% dintre adulți întâlnim afecțiunea.

Ce trebuie menționat încă de la început, dermatita atopică este o afecțiune cronică, astfel ea poate reapărea în orice moment și poate fi însoțită și de alte simptome ca: alte tipuri de eczeme, rinita alergică sau conjunctivă, astm.

Apare în general la copii cu piele deschisă la culoare, ochi albaștrii/verzi și păr deschis.

Generalități dermatita atopică

Ce trebuie să știi despre dermatita atopică:

  • Dermatită = inflamație a pielii.
  • Atopică = o predispoziție genetică a organismului de a reacționa la diferiți alergeni.
  • DA afectează până la 20% din copii mici, sugari și doar în medie de 3% este prezentă la adulți;
  • DA nu este contagioasă!
  • DA este o afecțiune cronică:
  •  este nevoie de tratament recomandat de medic.
  •  Poate reapărea oricând, de regulă la un dezechilibru al sistemului imunitar.
  • DA apare în principal la sugar, dar poate debuta la orice vârstă.
  • Nu există tratament de durată pentru DA, ci doar pentru ameliorarea simptomatologiei.
  • Ce se observă la nivelul pielii:
  • Zone „solzoase” de culoare roșie, la palpare pielea este rugoasă, aspră.
  • Pot apărea mici umflături, sub formă de vezicule umede care se usucă în timp.
  • DA apare în general în zona feței, pe scalp, în spatele urechilor, cot și genunchi, foarte rar apare localizată la nivelul trunchiului.

Aproape întotdeauna debutul bolii apare în primele luni de viață, cel mai frecvent la începutul celei de a 3-a luni de viață. DA se poate remite sub tratament, dar poate apărea în orice moment, apariția bolii fiind strâns legată de factori alergeni cu care intră în contact copilul.

Factori care pot duce la apariția DA:

  • În medie 70-75% din copii diagnosticați țin de factorii genetici – afecțiuni alergice la părinți, bunici…
  • Factori externi care pot provoca și/sau întreține afecțiunea sunt reprezentanți de stilul și mediul de viață al copilului.

Vizita la medicul dermatolog este foarte importantă, încă de la primele semne. Alege recomandarea unui medic (chiar dacă pe forumurile sau grupurile de FB de părinți găsești azi tot ce vrei și ce nu vrei) dacă vrei ca pielea copilului tău să nu sufere!

Mai trebuie să știi că NU există analize sau teste care să stabilească DA, ci doar experiența medicului!

Complicații dermatita atopică

  • astm și rinită alergică.
  • piele aspră și mâncărime cronică duce în timp la modificări ale pielii – decolorare și îngroșare.
  • infecții ale pielii – datorită scărpinatului se creează leziuni care sunt locul perfect pentru a dezvolta bacterii și virusuri.
  • dermatita iritativă a mâinilor.

În general, la adult, boala este mai puțin frecventă.

DA netratată corect poate duce la complicații. Fiind de natură alergică, cel mai adesea ca și complicație apare astm sau rinite. Dacă leziunile pielii nu sunt curățate corespunzător se pot infecta.

DA nu este o boală infecțioasă, deci nu este nevoie de izolarea copilului!

Tratamentul corect al DA este stabilit de medic.

Tratamentul DA

DA este o afecțiune dermatologică care se declanșează datorită unor stimuli alergeni pe un fond imunitar scăzut, din aceste considerente este bine să identifici care sunt factorii care o declanșează și din mediul de viață al copilului. urmează vizita la medicul de familie sau medicul dermatolog, care te va îndruma cum să suprimi inflamația și care îți va recomanda principalele componente terapeutice.

Factorii alegreni pot ține de mediul în care copil trăiește, praf, detergenți folosiți la spălarea hăinuțelor, căldură, dar și alergeni care țin de alimentație. Primele recomandări, înainte de a ajunge la medicul dermatolog:

  • alăptează exclusiv, până în apropierea vârstei de 6 luni;
  • folosește hăinuțe de bumbac și spală hainele doar cu detergenți speciali;
  • aerisește cât de des poți încăperea unde stă copilul și înlătură praful de pe mobilă;
  • evită încăperile cu un grad de umiditate și căldură ridicat, deoarece favorizează dezvoltatea mucegaiului, acesta fiind un puternic factor alergenic. Folosește dezumidificatoare în încăperi.
  • evită băile lungi cu apă fierbinte, iar după baie folosește emoilietul recomandat pe pielea ușor umedă…se va absoarbe mai ușor;
  • aplică emoiliente sau tratamente locale doar la recomandarea medicului dermatolog și respectă cu strictețe utilizarea acestora.

Pentru o piele sănătoasă alege recomandarea unui specialist, alege medicul dermatolog!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.